In zadar ne zbatem si
Asuda fruntea galbena de ceara.
Ne ploua lacrimi aburinde ochii.
Pe drumul frunzelor ce balanseaza timpul,
Inima bate dangat de purpura
Si creste adaugand un sunet
Altor inimi.
Luam picaturi de dulci petale
Pe poteci trecatoare
Ce duc spre locul nestiut.
Ne intrebam unde ne duc pasii...
Trecem prin nopti de visare, amare
Dar stele se nasc.

Stiam ca stelele ce sunt in tacere, sihastre,
Nasc alte stele.

Semne

 Ne-a tot ramas un pas
Si inca un pas din batranul timp...
Un pas si inca un ceas,
Un pas, un timp, un anotimp
De ore de noroc amar
Ce bat acum in ceasul-clopot.
Cate inimi, atatea doruri
Si lacrimi fierbinti.
Cata liniste, atatea visari
Plimbari de gand si de dorinte.
Flacara dorului mai are de urcat
Spirala dorintelor sublime.
Clopote si inimi vor batea atunci
Din pas in pas,
Din ceas in ceas.
Suntem pasari de-o clipa in eternitate
Dureri de fiinte dragi, pietrificate
Miros de fan proaspat cosit,
Lacrimi adanci ce dor
Pana-n albastre, indepartate zari...

Muzica

Muzica este leagănul cel mai direct
pentru punerea în temă a celui ce ascultă,
una dintre minuni
- marea taină a vieții -
Ea adună în preajmă numai oameni buni, manifestându-se ca o discretă și nostalgică exprimare a dragostei
într-o vacanță ușoară a spiritului.
E în relație intimă cu poezia.

Dor de mare

 Dimineata aurie de inceput de iulie, inceput de weekend cand parca iti vine sa faci un bilant al sentimentelor.
Sunt aici in orasul aproape fara nume, unde imi petrec timpul ca o pasare cantatoare ce nu are voie sa cante. Visele mele se clatina la fiecare aducere aminte. Sunt o biata roaba a sentimentelor.
Imi lipseste marea cu rasuflarea ei continua, cu miscarea de felina si fosnetul peste care se ridica tipatul pescarusilor.
Mi-e dor de imbratisarea razelor de soare.
Ganduri ce-mi incalzesc sufletul.

Vino cu mine in strafundurile involburate ale sufletului sa ne cufundam cu dor in valurile marii!

Unde ne sunt sentimentele?

O dimineaţă printre altele, la fel de închisă, după câteva zile de ploi. E puţină tristeţe în lucruri...
Oare vor mai veni si zile cu soare? Nu s-ar parea. Buzunarele sunt pline cu hartii fara semnificatii.
Construim zi de zi, prin fapte si cuvinte istoria.
Am un copil caruia ii sunt datoare cu o viata limpede si scaldata intr-un soare calm.
I-o pot da si in primul rand sunt datoare sa i-o ofer.
Ritmul de viata e cheia. Poti sa ai un ritm care sa nu se poata integra in ritmul general al vietii si sa te simti scoasa apoi din angrenajul social. Exista si o nevoie permanenta in acest ritm de armonie, coordonarea problemelor personale cu cele majore, ale vietii sociale, generale. Toate astea cer stiinta.
Exista, desigur, si neconcordante care trebuie eliminate. Descoperim viata noastra ca pe o firava papadie.
Copiilor ar trebui sa le oferim o cupa de senin, servita alaturi de mancarea strict necesara.
Reportajul vietii trebuie scris cu vibratie. Suntem incapabili, atunci cand nu avem puterea de a elucida propriile probleme. Neincrederea vine din lipsa de educatie. Ne lovim de greutati pentru ca nu avem putere sa judecam.
Hrana, materia prima de care credem ca avem nevoie zilnic, si avem, nu constituie problema majora.
Major ar fi sa incercam sa facem totul mai bine.
Sa dam vremea inapoi este insuficient. Ar trebui sa ne detasam de aceasta miscare "retro".
Avem nevoie de sentimente. De oameni care stiu sa le impartaseasca, sa spuna ce e de spus, atunci cand e de spus.
Nu mai exista avangarda...oameni de stiinta, poeti care sa decopere drumul cel mai scurt spre o viata materiala si spirituala de calitate superioara?
E nevoie zilnic, in anumite locuri, de fapte eroice. Oameni care dau tonul. Un vers, un cantec. Ei sunt spuma zilei din care ne inspiram cu ardoare si perseverenta.
Numai asa devenim liberi si demni.
Ticluiesc cuvinte potrivite care sa-mi legene spiritul...