Tablou de toamna

Din toamna cadeau frunze multicolore si sinuciderea aceasta lenta, era un dans straniu ce aducea o muzica sfasaietoare, neinteleasa de trecatorii grabiti.
Se tot auzeau bufnituri indepartate care dadeau o cadenta ciudata si mersului si tuturor miscarilor.
In microbuz era lume multa, pestrita care-si framanta problemele marunte in soapte suierate.
Stateam intr-un loc mai ferit, langa geam, aproape de niste batrani tacuti.
Haina neagra si moale imi dadea o senzatie placuta de protectie si o dragoste tacuta si calma ma invaluia, trimitand un aer caldut spre ochii ce sarutau peisajul de campie roditoare. O umezeala placuta soca campia si fremata prin trapa usor deschisa.
Pluteam in visare si intorceam privirea in toate partile. Nimic nu trada framantarea, deziluzia.
Timpul trecea printre degete si dintr-o data m-am trezit in orasul vechi.
Paseam atenta la frunzele ruginii care suierate de vanturile toamnei se adunasera in unghiurile ferite ale cladirilor si in cotloane ascunse de fierbere.
Fatadele vechilor cladiri care supravietuisera, scoteau la iveala un oras plin e farmec, cu balcoane grele, ornamentate, cu parti decorate in bronzuri vechi, coclite si pline de fantezie.
Mergeam spre locul stiut cu pasi inceti, linistitori.
Sub castanii ruginii stateau parasite si aruncate banci care ornamentau parcul plin de verdeata.
Trupurile de piatra ale statuilor stateau neclintite ca intr-un muzeu imaginar, plin de amintiri.
Un val de vant venit din inalturi, imprastie frunzele fosnitoare.
O batrana trecu incet pe langa mine cu un cos plin de crizanteme.
Spre deosebire de alte parti ale orasului, unde noul isi facea aparitia de la o zi la alta, aici in vechiul centru farmecul romantic imprima locuitorilor o liniste sufleteasca plina de duh.
Sufletul mi-era impacat. Lume putina, melancolie multa.
Cu gandul la maretia unui rasarit de soare in suflet, imi imaginam ce a fost acum o suta de ani aici.
Cat de putin se leaga spiritul de materie...