Visare

 Vino cu mine in strafundurile involburate ale visului ca sa ne cufundam cu dor in valurile de culori ale toamnei. Tu esti acolo, dar vino aici. Cu mine. Sa gasim aceleasi vorbe si aceleasi gesturi.
Trecand pe acolo...nu te-as mai gasi. O urma usoara pe pamant. Atat.
As adulmeca-o ca un caine si m-ar duce in desert. Nici dispozitie de a adulmeca nu mai am...Te vad ca pe un obiect de ceramica, extrem de subtire, de fragil. Te vad printre straturile de pamant trist. Pamant generos, daruindu-te mie.Iute, un gest imi vine in minte. Mi te iau din memorie,

mai subtire decat in pamant, si te asez langa inima. Inima si ea - ceramica vie-pulsand smaltul sangelui, sticlos, sunator. Ceramica aspra pe care e desenata o floare.
Te mai vad uneori, seara tarziu, ciocnindu-te de stele inlacrimate si tremurand cuvintele ca un cuib de pescarusi flamanzi.
Tu treci. Ai trecut. Pentru o clipa, padurea se leagana in ochii tai. O pasare ti se aseaza pe inima.
La mine in interior ceramica a devenit piesa de muzeu.
Trec pe langa tine si nu ma vezi. Am devenit de mult o umbra.
Tarziu, cand ma vei cauta, voi fi si eu o piatra din cele gasite de arheologi.
Dar nu ma va aseza nimeni, niciunde.