Dorule, nu plange pe umarul meu...caci prea duc frunzele acestei toamne, din codrii si de pe dealurile cu vii, ale somnului meu.
Iubitul meu albastru m-a lasat in amare ganduri si lacrimi la poarta unde indragostitii stau in picioare cu rasuflarea taiata.
Sunt aici, acum cu gandul tot la el. Plang clipa, caci clipa aduce vesnicie.
Toamna isi taraie carul ei de frunze, aducand lacrimi galbene si rosii. Rugina rotilor ei canta pe drumul plin de balti.
Toamna inca mai vrea vise si atunci inchid ochii si ascult daca se mai poate.
Aud fosnetul sarutului. Tu esti aici ca o umbra care fuge rasturnand copaci in inima. Sunt aici si visez. Ce s-ar face lumea fara visatori?
Un cantec trist ne da tarcoale si eu ma incapatanez sa mai cred in istoria acestei iubiri.
Oare a mai fost o astfel de iubire?
Tu n-ai sa stii niciodata pentru ca de la inceput nu ai crezut in ea.
Vino mai spre seara si cauta umbra calda a trupului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu