Tu esti prea departe ca sa te mangai si ma simt ca un vechi cantec pe tarmul marii.
Vechea cetate vuieste si frunzele cad.
Umerii mei sunt plini de pasari care cauta zborul spre tine.
Candva, intr-o vara, ti-am dat pietre verzi care sa-ti indrume calea.
Vor trece ani, clipe iuti si ne vom intalni in inaltul soarelui tomnatic.
Iubirea mereu va creste.
Tu simti fiorul aceste toamne si-l purtam impreuna pe strazile cetatii.
Stiu ca taci, toamna tace si durerea ca si dragostea n-au trecut. Doar cresc cu fiecare clipa.
Semnul rataceste pe alte carari.
Eu sunt trista, tu esti trista si totusi te intreb de ce toamna asta e atat de prietenoasa?
Clipe se dilata surghiunite de dragoste spre dragoste.
Masura iubirii o simt o pasare in ochi si cetatea se clatina de ramuri multicolore de frunze. Culorile dau navala.
Vin ploile si cerul laptos, greu, nu mai are orizonturi.
Mi-e dor de cerul albastru ce arde retina si ajunge pana in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu