marți, 19 octombrie 2010

Esența

Pasărea așezată pe umerii iubitului albastru ciripi vesel, pieptănându-l cu ciocul.
El își tremura pleoapele fericit și râsul său se ridica spre zori.
Mult mai târziu, iubitul, pe alt meridian, îmbătrânind, nu mai râdea.
Îmbătrânise brusc, gândind la pasărea tinereții noastre.
Păcat!
Lângă mine n-ar mai fi îmbătrânit niciodată.
Povestindu-i toate acestea, începu să plângă ușor oftând și suspinele lui își tremurară aripile, pierzându-se în aerul nopții de toamnă.
Ploua încet, cu suspine.
Iubitul albastru pășea lângă mine încet și rar, regretând timpul irosit în durere și suspine.
Deodată, imaginea din oglindă se sparse în sute de cioburi, dispărând.
Numai de sus ploua cu suspine și regrete, se auzeau în ecou oftaturi și strigăte și toate unduiau o oglindă uriașă, concavă, fără nicio imagine.
Lipsea tocmai tinerețea mea. Oftând încet, am descoperit că îmbătrânesc brusc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu