luni, 4 octombrie 2010

Sub pleoape de tacere

Pleaca iar cocorii  in toamna care ne imbratiseaza si se aud in noi ecouri de dragoste. Roua de tacere ne impresoara si tu esti aproape la fel, cu aceiasi ochi zambitori ca un fior al toamnei neajuns in sange.
Cladim clipa de clipa tesatura unor trairi care ne-au fost atat de aproape, atat de dulci.
Stai ascunsa in penumbra pleoapelor mele, unde jocuri de frunze ridica toamna in vazduh, ca un praf auriu peste care astern clipele de asteptare.
Descoperim dansul acestor intelegeri din priviri si descoperim uitarea ca pe o rana peste care ninge cu fluturi rosii.
Lacrimile se preling pe obrajii tai albi si rastoarna atatea sperante, de parca pe pamant nu se mai afla nimeni, doar noi, ca la inceputul lumii. Noi, cu iubirile noastre, noi, cu sperantele noastre. Dincolo de griji. De noptile de griji si de nesomn pe care le-am avut sau le vom avea in cursul celor ce se vor intampla de acum incolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu