și număr zile triste, clipe ce-au trecut
și care vor veni până când am s-ascult
iar vocea, râsul tău, mai tânăr decât toate
aceste nopți ce-am adunat.
Tu ești și-ai fost lumina din octombrie
și-n toamna blândă ai cântat cum numai tu știai.
Fii blând și bun, iubite...
Eu cred că ești și vei mai fi, de vrei,
surâsul dragostei dintâi.
Fii iar așa cum ai putut doar tu să fi.
Un glas de clopot sună-n toamnă,
un glas amar de bun rămas...
Doar tu mai ești și vei rămâne
iubirea mea de prin povești.
Te simt, te-adulmec, îți știu urma
ce ai lăsat în viața mea. Te știu.
De atât amar de timp te știu...
Nu vreau să cred, nu vreau să știu
că a murit ceva-ntre noi....avem atâtea
să ne spunem...
Nu mai călca pe floarea ce-a încolțit frumos
în colțul curat al sufletului meu...
ce știu...e că va veni un timp în care va încolți din nou
sămânța acestei iubiri și-atunci te vei îndupleca
și-ai să rămâi, măcar pentru o clipă mai mult,
...când te-oi ruga, rămâi cu mine...
Din flori ți-oi împleti o coroniță albă
să spele urmele de gânduri triste de pe fruntea ta...
Nu te gândi...voi încerca de zeci de ori să te aduc acasă,
să râdem iar, să plângem iar, să ne limpezim viața cu lacrimile pure
ce-au încolțit în noi, doar în noi doi, noi amândoi...
Ce-a fost la urmă vreau să uit, doar dragostea curată să rămână
și să o slăvim în paradisul vieții noastre...
Să nu uiți că te iubesc cum numai eu știu.
Curat și demn...
eu n-o să uit nici după moarte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu