Despăturind comoara nopţilor noastre de neuitat, am plâns de nenumarate ori pe umărul ei.
La poartă mă opresc mereu ca să-ţi văd conturul arzând ca o flacără.
E frig, am îngheţat şi un şarpe plin de venin îmi dă târcoale.
Te-ai întrebat vreodată cine e omul de lângă tine?
De unde vine puterea lui?
Deasupra cetăţii, puhoi de păsări negre dă târcoale şi câini speriaţi urlă a pustiu.
Priveam demult la tine, gândeam că vom fi doi şi îmbrăţişări de lumină ne vor inunda ca apa unui râu.
Adâncimi de dor mă apasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu