duminică, 23 ianuarie 2011

Zori de zi



Acum în zori, o violonistă,
în oboseala ei, strângea vioara
la pieptul său prea plin de suflet,
plângând de dorul câmpiilor pline de flori.
Afară peste cetate, ningea cu roiuri de flori şi fluturi albi.
Ningea şi speranţa în ea, vie.
Neputându-se opri din plâns, a început să cânte la vioară, mângâind-o ca pe un iubit de care s-a legat pe viaţă.
Ningea în zorii sidefii, erau aproape zori de zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu