E un gol imens în prezentul nostru. Românii au primit o educație incompletă și superficială și din păcate, copii lor sunt închistați în aceleași greșeli. Dimensiunea educației, cea a învățământului a fost redusă. Expresia "de neconceput" a fost înlocuită cu "totul este posibil". A dispărut șansa de îndreptare a greșelilor, speranța că lucrurile ce n-ar trebui să fie vor dispărea. Oamenii s-au blocat într-o viață pe care o raportează continuu la câștig. Ei își câștigă existența zi de zi, fără a avea altă perspectivă. Totul în jur emană competiții, concursuri, concurență, conflicte. Se compară mereu situații, imagini, obiecte, faimă. Efortul mai apare doar pentru acestea, ca o boală violentă și necruțătoare. Se distrug pas cu pas bucurii, prietenii, iubiri. Toată lumea luptă cu toată lumea pentru a ajunge la un nivel ideal, fără a ști că drumul e o cădere în adâncul cel mai negru al prăpastiei, al lipsei de umanitate. Sunt vremuri în care copii cred că nu ceea ce învață în anii de școală este important, ci ce subiecte și note vor avea la examinarea finală. Viitorul este mai important decât prezentul, dar nu în acest mod. Sacrificiile trebuie făcute în prezent pentru rezultate din viitor. Acum se sacrifică ziua de azi pentru speranța de mâine. Plânge România cu lacrimile limbii noastre... Am uitat că cele mai frumoase sentimente și nuanțe de gând le putem grăi numai în limba maternă. Învățăm limbi străine pentru a comunica, nu pentru a înlocui cuvintele. E frumos să comunici cu oameni de pe alte continente, e bine să știi o limbă de circulație europeană, se crează o atmosferă intimă, de fraternitate, de conectare a sufletelor. În engleză e perfect să comunici, e limba cunoscută de multe persoane la o scară largă și datorită internetului, dar nu trebuie să devină prima limbă. Cu toate puterile trebuie să împiedicăm ciuntirea limbii noastre. E perfect atât timp cât folosim și nu înlocuim. Nu am prejudecăți legate de aceasta, cunosc și iubesc limba engleză, doar că nu sunt de acord cu ce se întâmplă acum legat de comunicare. Și avem dovada clară că încercarea introducerii unei limbi universale eșuează până la urmă. Esperanto este exemplul clar că o limbă creată artificial nu a rezistat și nu poate dăinui în timp așa cum au făcut-o celelalte limbi în mii de ani. Într-o limbă străină poți spune orice, poți face orice, dar nu poți exprima lupta și iubirea, sentimentele sincere, ceea ce ai în sânge ca moștenire.
Apoi un alt păcat este acela că învățăm istoria și geografia ca informații și atât, eventual mai grav, de la televiziune sau de pe internet și că nu experimentăm subiectele în locul unde sunt ori s-au întâmplat. Ar face o mai bună corelare cu realitatea, ar trezi interesul și ar crea o bază solidă.
Cea mai mare problemă este aceea că în școli nu se învață arta de a trăi. Oamenii nu știu ce înseamnă a trăi cu adevărat. În momentul când realizează este prea târziu. Toate se învață. Până și iubirea. Ar fi frumos dacă fiecare copil ar învăța să-și transforme furia, ura sau gelozia în dragoste. Dacă ar învăța importanța bunului simț laolaltă cu simțul umorului. Dacă s-ar bucura de viață cu toate minunile ei, cu misterele ei, cu simplitatea ei și frumusețea ei. Ce se întâmplă acum cu noi, cu copii noștri este rezultatul unei educații care a format oameni triști și cu prejudecăți. Oameni rigizi, oameni ce trec pe lângă un copac în care cântă o pasăre fără să o audă, nu mai spun să o vadă...Nu mai văd nimic, nu se mai bucură de lucrurile simple din viața lor. Pur și simplu trec pe lângă ele. Păcat...toate acestea sunt în legătură directă cu sufletul. Toate sunt conectate cu inima. Răsăritul și apusul, stelele sunt mai des observate în reclame, în fotografii sau pe calculator. În realitate sunt câțiva cei care se mai bucură de toate acestea cu adevărat. Respectul pentru viață a dispărut. În egoismul lor oamenii au senzația că dețin controlul asupra celorlalte viețuitoare. Ucid animale pentru a le mânca și dacă sunt uciși de animale este o tragedie. E un joc inegal. Nu sunt șanse egale pentru acești jucători. Ar trebui ca în școli să existe o disciplină despre respectul pentru viață. Poate e singura modalitate pentru ca oamenii să fie salvați. Religia nu ar trebui să fie singura care îndrumă spre regăsirea interioară și liniștea sufletească. Ar trebui să existe materii care să dezvolte spiritul creativ al fiecăruia, în toate zonele de creativitate. Nu ar trebui să existe doar câteva materii obligatorii...arta și creativitatea sunt cele care ridică spiritual. Tot ceea ce este esențial ar trebui să fie obligatoriu. Arta de a vorbi, arta de a trăi, arta de a supraviețui, arta de a iubi, arta de a crea....rămâne arta de a muri, singura pe care o învățăm separat, fiecare la timpul lui. Toate acestea înseamnă educație completă. Nu dogme, nu tot, ci selectiv, în funcție de necesitățile, înclinațiile și capacitatea fiecăruia. Un bun pictor nu trebuie să fie și un bun dansator. Fiecare are drumul lui. Și dreptul de a-l alege. Probabil am omis arta de a alege calea către suflet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu