Sunt suflet hoinar ce veghează corabia iubirii în vântul puternic al vieții ce aduce cântece de pribegie în auz.
Călător speriat de furtuni ale viselor. Păsări țipă și se rotesc în cale făcând semne disperate, anunțând apropiate furtuni. Încerc să mă ascund de furia apelor, de hăul dintre ape slăbind funiile visului. Destin repetat. Alunec pe fuioare negre de vânt adulmecând tristețea cu durere. Valuri imense acoperă un cimitir bătrân de vise înflorite. Mă lupt cu cerul greu de ploi sperând să găsesc lumina ca pe o biserică pustiită pe un vârf de deal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu