sâmbătă, 23 aprilie 2011

Voi care...


Voi care mai puteți minți și nu vă doare,
lăsați-vă o clipă osteniți,
aveți o clipă doar răbdare,
opriți-vă din goană și priviți!

Ce jaf rămâne când sădind minciuna,
vă ocrotiți sublima liniștire
culcușul cald de lene și cu mâna
vă ștergeți fruntea ostenită de gândire.

Ați prins o clipă de noroc grotesc
ce va-nălțat spre locuri nevisate
în toi era furtuna și firesc
v-ați așezat pe-un tron de vise moarte.

Ca să vă țineți trează bucuria
aprindeți câte-o candelă minciunii
când presimțiți cum mișcă schelăria
și v-amintiți de roadele furtunii.

 Să nu uitați sacrificații
s-au dus de mult și-i grea povara
blesteme vechi vor învia Carpații
un nimb de foc va lumina iar țara.

De-i chiar atât de scumpă libertatea,
atâtea vieți să coste în zadar
cutremurați-vă când moartea
va răsuci iar hora la hotar.

Vă luminați deci clipelor ce trec
un bob de rouă sfântă ardă
în gropi de humă morții azi petrec
minciuna se transformă în petardă.

Acum când încă ard altare
când încă mai putem iubi
să ne plecăm spre cel ce parcă moare
și mâine poate n-o mai fi.

Să nu-l rănim cu ghiarele minciunii
strivind sub cizme flori de crin
păstrați o clipă în tăcerea lunii
ce-a mai rămas din stropul de divin.

Nu vă-nșelați cu aburii puterii
e prea amară clipa la final
când cățărați pe ghimpii întrebării
veți mistui în flăcări val cu val.

Să nu uitați că tot ce-i viu se trece
topindu-se în alte forme vii
azi străluciți, dar mâine poate trece...
Minciunilor să nu le faci copii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu