Amestec de culoare și vis

În câmpul verde primenit de roșii maci
îți vine uneori acut să taci...
Sunt vremuri ce demult s-au dărâmat
în constelația de nisip ce ai clădit
și simți nevoia să respiri și să renaști
acum, când vreme lungă te-ai zvârcolit, ai fost oprit din zbor și-ai înghițit amare noduri...
Suntem lebede mute ce lin pe lac se duc în a lor lume chiar dacă sufletul călător a mai rămas grăunte de cărbune,
nisip în asfințit.