Luptă

De fiecare dată, puneți mâna pe găleți și le răsturnați cu răutate imensă și acră peste tresăririle din ceafă. Acolo printre tresăriri erau sentimentele ce învălmășeau gânduri. Dar răsturnați aceste găleți repetat, cu tot mai multă indiferență și nu încetați la fierbintea mea insistență, nu încetați când vă spun că visez în culori, nu încetați când mă vedeți zvârcolindu-mă printre cearșafuri ude de cuvinte. Între cearșafuri și găleți răsturnate oasele-mi tremură ca salcâmii și cresc flori înghețate. Voi mai străbate imperii de verdeață foșnitoare în viața asta... Verdeața are și ea o poveste, dar voi veniți, strângeți în mâini gălețile bine și apoi fluviul cu unda lui spartă își curge vârtejul pe fierbintea mea ceafă. Am să închid ochii ca să nu văd întunecimea. Niciodată vorba rotunjită nu mi-a fost atât de sfărâmată, niciodată albastrul privirii nu s-a risipit pe drumuri. Nu m-am întristat atât de tare ca acum când rătăceam prin flori și iarbă, măsurând prelung nemărginirea. Ca-n răstignire stau într-o mână cu albastrul infinit și în celaltă cu pământul rotund. Genunchii i-am pironit în amiază și aștept să mi se asculte clar cuvântul, dar voi îmi spălați trăirile fierbinți cu apă înghețată și-n confuza zi peste mine, vorbe oarbe măturând, hulind pe stradă, le trimiteți printre prafuri să mă piardă în imense perdele gri. Să-mi înece setea albastră, nostalgia clară pentru care-am tot tânjit cu șira dreaptă, prometeic încleștând în palme flăcări sacre. Bucuria-mi nemărginită vreți să o stingeți cu ape înghețate, dar eu găsesc de fiecare dată altă constelație lângă care să îmi așez gândurile. Da, de fiecare dată mă voi supune torturii pentru că știu că voi găsi lumina, tot mergând printre drumurile ude, strigând printre fructe încă crude, că am găsit ce-am năzuit, comoara dulce. E rândul deci, gălețile să vină să-ncerce să stingă focuri sacre. Eu știu că alba bucurie va dăinui și eu, flămândă de viață, voi născoci mereu.