ce populează imaginația, coboară o regină în lucitoare mantie - e bunătatea turnată în lumină.
Largi gesturi, blândă privire, fremătătoare aripi care desfac muzici
împrăștiindu-le-n înalt. La ale ei picioare de argilă albă îngenunchează cuvintele ce apoi înseninează file, stropindu-le cu galben de lumină.
Șuvoiul blond din păru-i se răsucește-n cădere pe umerii puternici, înmuguriți cu aripi, croind o mantie scumpă cu adâncite cute de prea grele și prea coapte fructe de gând.
Peste munții-npăduriți din jur
se suprapun piramide
ce conturează intersecția luminii cu umbra.
Povești lungi, sacre, savant cioplite-n semne,
călătoresc cu rândul, născând scântei de povești.
Foșnete grele de ierburi îi încearcă răbdarea
dar ea ca scoica dusă la înălțimi de ureche
se aude în ecou și se împrăștie în suflete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu