Cer trist, inimă ascunsă, reîntoarce-te și caută căldura intimă și uitată și o să recâștigi palma de lumină! Vino, sălciile s-au răsturnat în pașii tăi nehotărâți și în căutătura din rămurișul tremurat. Cine mai poate ști să simtă această singurătate? Apar fluturi obosiți de atâta zbor cu încheieturile torturate. În jurul ochilor, amar de usturătoare, se nasc aureole și se cuibărește tristețea. Din călcâi până la umeri, seara se naște pe drumuri, prin granitul pavajelor arse. Fuga asta năucește și își lasă parfumul să-și culce tristețea în cutele rochiei mele. Pe-acei ce-și vor ei singuri pierzania, toți îi lasă, se leapădă de ei și-i izgonesc de-acasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu