Destin și viață nouă

Îți este dat să porți călătorii
sub bolta acelor nerostite șoapte,
căci știu, știi bine tot ce va mai fi -
muri-vor clipe grele de singurătate.

Anul acesta greu sfârșește trist,
vei căuta un rost cu gând absurd,
vei înțelege apoi de ce eu mai exist,
de ce mai pal mi-e chipu-n lacrimi ud.

Din nori cădea-vor stelele pe tâmplă
se vor înfige adânc în cald rubin,
lacrimi acum vibrează și se-ntâmplă
în zori, ades, s-avem același crud destin.

De-ar fi să fie iarăși blândă seară,
să adunăm zâmbind în pumni răcori,
crucea-naltă și albă, ca de ceară,
topi-va-n suflet vechi și triști fiori.


Din flori corole mari spre cer deschid
și-mi voi întinde mult pe cer aripa,
așa, uși grele de dureri  se-nchid
și nu vom mai plăti cu-al nostru sânge clipa.

Lacrimi de focuri sfinte stau pe gene,
clipele toate iar se nasc și mor,
 și astăzi sângele-ngreunează pure pene,
dor gânduri, dor cuvintele de dor.


Tot ne îndeamnă întreaga lună blândă
să scriem foc în slove mari de dor
în unda veșnic clară și adâncă,
căci știm că e lumina sfânt-a zorilor.

Le spunem - cine trece azi un prag
și praful alb ușor în jur strecoară,
aduce iarna bună-n suflet drag
și dorul de culori de primăvară.

Nu vor mai îngheța idei pe la răscruci,
nu vor mai plânge inimile sânge,
va fi doar zbor de aripi, nu tot cruci...
Căci cerul a strigat: "Gata! Ajunge!"