marți, 13 decembrie 2011

13,12,11


Sunt lupi ce urlă și lupi ce sfâșie ,
sunt flori ce împrăștie parfum și flori ce otrăvesc,
sunt îngeri care zboară și îngeri care cad,
sunt gânduri care vin și gânduri trimise,
sunt faptele de-atunci și faptele de azi.

Când porțile se-nchid, se-ascunde azi și mâine redevine ieri. Cum vine azi peste un ieri neterminat? Cum se termină azi, când mâine e dincolo de poartă? E-un lacăt între zile și nopți ce se desface doar visând. Când luna se-ntregește, lupul știe că trebuie s-ajungă lângă poartă. E cel ce veghează zorii zilei și cel ce e vegheat de înger. Când luna se-ntregește, floarea de colț strălucește și se transformă-n stea ce luminează stânci colțuroase, acelea care însemnează comoara din munte. Lumina albastră se ridică din pământ spre cer, din față în spate, din stânga în dreapta și înapoi de sus în jos. Cei ce văd simt, cei ce simt aud, cei ce aud înțeleg. E timpul ca lumina să învăluie lacătul în albastrul ce poarta să deschidă. Gânduri învolburate, amestec de vieți ce se adună-n oști și așteaptă semnul muntelui. Colindă sufletele acum și răstoarnă sorți. Se-adună uriașii cei de la începuturi și zidurile cresc la loc în cruce. Haita lupilor albi în cerc se așează  împrejur, iar îngerii își împreunează palmele într-un alt cerc de foc. Și cerc în cerc, și cruce-n cerc, se-așează-n cer. Pietrele albe sclipesc în stele și flori, iar florile, stele de stâncă, luminează. Și vălul de ceață se-mprăștie lăsând în lumină ace otrăvite, capcane ascunse sub frunze înghețate de timp și mlaștini ce acoperă duhoarea morții. Se-adună cuvinte, se răstălmăcesc vorbe și spusele se-adeveresc. E vremea oglinzilor transformate în ferestre. Se scurge timpul în care am fost în lume, printre oameni și totuși singuri. A început numărătoarea inversă: 13 12 11.....
Femeia și bărbatul împreună sunt om. Se-adună oamenii ca să-mplinească rostul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu