De ce?

De ce...
Ce ai înțeles tu din umbra mea care se clătina prin ploaie? Cum ai văzut rădăcinile de copac desfrunzit? Ai auzit păsările speriate ce se roteau și se tot multiplicau sub pleoape? Ai ars în vâlvătaia ochilor mei ce se întețea? Mi-ai mângâiat părul ca pe o pădure tânără și foșnitoare, adâncă de noaptea durerilor mele? Ai înțeles focul? Ai înțeles pădurea? Ai cunoscut ploaia din sufletul meu? Explozia de stele?  Pustiul oftatului și somnul tăcut al brațelor mele? Mi-ai vegheat visele? Ai ascultat cântecul ce-mi învăluie deseori ființa în culoarea iubirii? Ai văzut liniștea inimii ce-mi împlinește gândurile și speranțele? Ai simțit binecuvântarea iertării ce mi-a albit ființa? Ai gustat licoarea din cupa mea de singurătate? Mi-ai ocrotit aripile de arsura neputinței?
Atunci...răspunsul e deja în inima ta!