cu puține lumini,
aerul vibrează tare
a zăpezi veșnice...
Clipele tremură,
cresc și scad
cu fiecare clipire a ochilor
inundați de liniște.
Iarna-mi surâde
din străfundurile minții.
Atât de tăcută ești, noapte!
Și această lună nouă
ce cântă ascunsă din raze
aduse de căprioare sihastre...
Blândeţea lor alunecă pe ape,
ca o pătură de pace
ce crește stele în priviri.
Noapte de vis
peste lume cobori,
legănatul șirag de stele mii
într-un cântec s-aduni....
legănatul șirag de stele mii
într-un cântec s-aduni....
Un cerb semeț și singur
se adapă, din când în când,
cu suflet şi cu apă...
se adapă, din când în când,
cu suflet şi cu apă...
Vin nopți de iarnă
ce-mi desfac gândurile
în bucăți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu