marți, 13 noiembrie 2012

Miroase a iarnă...

Nopțile au devenit lungi,
cu puține lumini,
aerul vibrează tare
a zăpezi veșnice...
Clipele tremură,
cresc și scad
cu fiecare clipire a ochilor
inundați de liniște.

Iarna-mi surâde
din străfundurile minții.

Atât de tăcută ești, noapte!

Și această lună nouă
ce cântă ascunsă din raze
aduse de căprioare sihastre...
Blândeţea lor alunecă pe ape,
ca o pătură de pace
ce crește stele în priviri.

Noapte de vis
peste lume cobori,
legănatul șirag de stele mii
într-un cântec s-aduni....

Un cerb semeț și singur
se adapă, din când în când,
cu suflet şi cu apă...

Vin nopți de iarnă
ce-mi desfac gândurile
în bucăți...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu