vineri, 3 februarie 2012

Ochii mamei


Ai ochii adânci şi plini de înţelesuri, mamă,
ca două stele de rouă veşnică.
Puritatea privirii mă încântă
şi îţi iubesc mişcarea înceată.
Vorbele tale susură ca râul de munte,
unde la izvoare mă aplec şi mă închin
singurătăţii şi melancoliei.
Ascultă bătăile inimii mele, deşi tu
le-ai simţit întotdeauna.
Ai vibrat când am vibrat,
te-ai bucurat când m-am bucurat.
Suntem ca două viori
făcute din acelaşi lemn.
Anii albi îi ţin în mâini
şi ţi-i dăruiesc înapoi,
pe rând...


Paolo Frade-Old woman III
oil on canvas 50x60

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu