Vis înalt

Sunt un vas de lut în care se-adună lumină măsurată prin cântec. M-am ascuns aproape de fruntea muntelui, ca să curăț grădina sufletului și-un vultur în zbor a venit să mă caute. Vibrează-n atingerea de aripi cu cer și soarele-n ochi nu îl doare, căci vine din vremuri îndepărtate, lăsând totul în urmă și străpungând vălul de ceață ce m-a cuprins. Din înălțimea-n care noaptea se preface-n zi, vede sângele pădurilor și viețuioarele ce dorm, sfâșâiate de întuneric. A auzit strigătul dimineții și cu aripile-nmuiate în apa Lunii vine ca un ecou întors, adunând în zbor răsăritul din care se naște lumina. De lângă crestele abrupte îi privesc aripa imensă și mi-aș dori ca pădurea să nu doarmă ca să poată vedea și ea cum viața urcă și coboară printre copaci. Ne privim în ochi și poarta cerului se deschide dezlegând marea taină. Mă pierd în aripa lui ce mă păzește pentru eternitate.
Desfac mâinile din rugă și-n palmele fierbinți răsare un semn ca o sămânță adusă de vânt. Vei fi ceea ce vei fi, îmi spune, și nu ce ar trebui să fi! Vei înțelege că ai fost pe deplin trezită. Și ceea ce vei știi să faci, vei face! Tu știi să stai la soare și-ai înțeles că întuneric înseamnă doar lipsa luminii. Aici, acum, se fac schimbări profunde și cei ce vorbesc aceeași limbă vor fi la cârma vremurilor viitoare. Viața nu va mai fi la fel, departe de cunoaștere, amprenta celor ca tine va fi puternic încrustată-n timp. Urmează-mă!
Simt o forță puternică ce mă trage în sus spre viața nouă. Și timpul se schimbă-n amiază de vară, pădurea se-mbracă în raze de soare colorate. Se-aud triluri de păsări și-n iarbă roiuri de fluturi se hârjonesc deasupra florilor spălate pe fețe cu lumină. Mi-așez mâinile în dreptul inimii și primesc și eu în tăcere căldura soarelui nou. M-am ridicat fără greutate în liniștea ce n-am putut-o înțelege până acum. Doar vântul murmură frunzelor dantelate ce oftează liniștitor. Copaci de-argint se-ndoaie-n dansul vieții. Privesc de sus spectacolul iubirii în fiecare copac și frunză, în fiece vietate și mă scufund în cer. Busola inimii mi-arată drumul spre nemărginita zare unde lumina crește maiestuos. Nu mai am cuvinte și-mi simt gândurile stele vii.