Te-ai hrănit din mine, verde de iarbă,
te-ai îmbătat cu mine, albastru de cer.
Din negru de noapte și alb de nori
ai vrut să fii tu, iar eu,
roșu de apus și galben de stele.
Ai împrăștiat cu mâna-ți transparentă
zăpada-mi din plete și toate gândurile
au fugit pe fereastra deschisă.
Mi-ai înflorit de bucurie
când am umplut fântâna cu vise
revărsând lacrimi peste pământ.
M-ai încolăcit cu brațe lungi
lăsându-mi doar cuvintele să evadeze.
Miroși a proaspăt și a durere... primăvară!
Iartă-mă, așa sunt eu...
înainte de a muri, trăiesc,
înainte de a vorbi, ascult.
Și doar când apari ...
înainte de a iubi, rănesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu