În zori, când am deschis fereastra,
jumătate din mine s-a temut,
cealaltă a alergat pe străzi,
nebună de fericire.
Jumătate din mine mereu aleargă,
albastră și fulgerătoare,
cealaltă e stană de piatră,
nemișcătoare și întunecată.
Aș fi vrut să fie altfel...
să fug prin codrul adânc
și pașii să-mi lumineze.
Viața... o trecere de aripi albe
ce îndrăznesc spre zări
neatinse de nimeni.
Ușor, mă așez pe acoperișul lumii
în ziua ce se deșteaptă la lumină,
razele-mi dau târcoale,
și atunci îmi fac din ele
culcuș cald de vise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu