O țesătură de drumuri îmi sclipește în priviri
Și tot mai caut poteca poeziei
Pe care ai călcat și tu, și el, și ei,
Trosnind doruri, iubiri și amintiri.
Din inima țărânei am adunat legende și balade
Ca să le port mereu în sufletul ce arde...
Fără să vrea, pe el călcat-au ignoranții
Și m-au lovit, zdrobindu-mi harfa, gândul,
Mă tot trezeau la viață figuranții
Strunindu-mi din străfunduri cântul.
Acum de vor să-mi facă rugul în Agora
Ma duc încet, senină și împacată,
Voi arde-n flăcări-nalte, în ochii tuturora
Și-apoi din trupul meu, cenușă adunată,
Va mai rămâne doar seninul atâtor amintiri,
Ploi reci de doruri și, dusă de vânt,
Cenușa unei mari iubiri.
În rest... pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu