e o floare albă, fermecată,
ce pare destrămarea unui nor.
Pe poteca mea de cuvinte
se amestecă înmiresmate culori
de vară încăpățânată
să învie în ochi lumina,
de trup prea strâmt,
ce prin descântec mistic
se preschimbă ades
în fluture sau pasăre.
Atunci pot să vorbesc
cu pietrele, cu luna,
cu ploaia și copacii.
În odaia mea cu cărți
scriu versuri albe. Afară...
lumea gri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu