se rostogolește ca o monedă,
o mie de idei
caută să izbucnească din mine.
S-au înghesuit la ușa minții.
O să le dovedesc
că nu sunt doar o pană,
deși cuvintele
le-am strâns în călimara roșie,
pentru hârtia ce încă
nu s-a născut.
Îmi pare rău,
de data asta, nu mă mai plimb
prin pădurea îngălbenită,
urmele pașilor le-am lăsat
pe alt drum.
Am mai călătorit puțin
de-a lungul zilelor,
aspirând spre o felie de cer,
clar și senin.
Am mai visat puțin,
călărind armăsarul înaripat
la marginea infinitului.
E locul acela unde lumina soarelui
atinge punctul maxim, iar
curcubeul nu are nevoie de ploi.
Am întins brațele
ca să îmbrățișez culori și
mai târziu, când am obosit puțin,
mi-am cumpărat un război de țesut nori.
Fără să-mi dau seama
că aș fi putut cumpăra
unul pentru stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu